Perechea Andrei Pavel / Horia Tecău a pierdut finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Kitzbuhel (Austria), competiție pe zgură, dotată cu premii în valoare totală de 450.000 de euro.
Cei doi jucători constănțeni au fost înfrânți, sâmbătă, de brazilienii Marcelo Melo și Andre Sa, după o partidă dramatică. Românii și-au adjudecat primul set la tiebreak, 7-6, în timp ce sud-americanii, favoriții numărul 2 la trofeu, au câștigat setul secund cu 6-2, după care s-au impus în decisiv cu 10-7.
Chiar dacă au ratat titlul, Pavel și Tecău pleacă mulțumiți din Austria, pentru accesul în ultimul act primind 11.450 de euro și 150 de puncte ATP.
***
Jucătoarea româncă de tenis Raluca Olaru a fost eliminată, ieri, de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a pierdut, scor 3-6, 2-6, meciul cu rusoaica Anastasia Pavliucenka (favorita nr. 27). Pentru participarea la In-ternaționalele Franței, Olaru va fi recompensată cu 15.000 de euro.
România mai are trei reprezentante pe tabloul principal al probei de sim-plu: Edina Gallovits, Sorana Cârstea și Monica Niculescu. La simplu masculin, direct acceptați pe tablou sunt A. Pavel și Victor Hănescu.
Turneul de la Paris se dispută pe zgură, în perioada 24 mai - 7 iunie, valoarea totală a premiilor depășind 16 milioane de euro.