În perioada 16-19 iulie, la Târgu Mureș, au avut loc întrecerile Campionatului Național de haltere, la care au fost prezenți și patru sportivi ai clubului CSO Ovidiu. Aceștia au participat în faza finală, grație rezultatelor remarcabile pe care le-au obținut la Campionatul Național U15.
Astfel, Ioana Turcanu, Brândușa Turcanu, Ionuț Tucă și Vlad Cepreagă au reprezentat cu succes orașul Ovidiu la evenimentul care a avut loc în Sala Polivalentă din Târgu Mureș.
Ionuț Tucă și Brândușa Turcanu au reușit să cucerească medalii. Ionuț s-a clasat pe locul al doilea cu un total de 232 de kilograme, în ciuda faptului că a avut adversari mai în vârstă decât el. La rândul său, Brândușa a cucerit medalia de aur, după ce a reușit aceeași performanță și la categoria de vârstă U15.