Transferul la Al Hilal nu l-a scos pe fostul căpitan al Stelei din circuitul naționalei

Pițurcă mizează pe Mirel Rădoi în amicalul cu Croația

349
1 min citire
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Victor Pițurcă, a anunțat, ieri, numele stranierilor pentru amicalul cu Croația, programat în data de 11 februarie, de la ora 20.45, pe stadionul "Steaua" din București.
Victor Pițurcă a chemat "la arme" 11 jucători care activează în campionate din străinătate. De remarcat prezențele lui Mirel Rădoi, care a debutat senzațional la Al Hilal, și Adrian Mutu, recent accidentat într-un meci de campionat al Fiorentinei, dar și revenirea lui Radu Ștefan, jucătorul lui Lazio fiind iertat de antrenor, după evoluția catastrofală din jocul cu Lituania.
Lista stranierilor este completată de Cosmin Contra (Getafe), Cristian Chivu (Inter), Răzvan Raț (Șahtior Donețk), Mihăiță Neșu (Utrecht), Paul Codrea (Siena), Răzvan Cociș (Lokomotiv Moscova), Florentin Petre (Terek Groznîi) și Ciprian Marica (VfB Stuttgart).
Numele fotbaliștilor care evoluează în Liga I vor fi anunțate săptămâna viitoare. În funcție de starea de sănătate, de forma sportivă sau de statutul la echipele lor de club, este posibil să se renunțe la unul sau doi dintre jucătorii convocați.
Reunirea lotului este programată luni, 9 februarie, la ora 12, la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia.
Amicalul cu naționala Croației este ultimul test al tricolorilor înainte de meciul decisiv cu Serbia, din preliminariile CM 2010, programat, pe 28 martie, de la ora 20.15, pe stadionul "Farul" din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde