Poli Iași vede în Farul un adversar la îndemână

592
2 min citire
Meci foarte greu pentru FC Farul, sâmbătă, la Iași, în etapa a cincea a Ligii 1. "Rechinii" întâlnesc o echipă aflată într-o situație dificilă (locul 16, 0 puncte, -6 la "adevăr"), pentru care un nou pas greșit ar căpăta proporții alarmante.
Ieșenii vor neapărat victoria și sunt de părere că o vor obține, căci, cred ei, spre deosebire de Steaua și FC Vaslui, Farul le este la îndemână, uitând însă cum
i-au bătut "rechinii" pe vasluieni.
"Am pierdut puncte importante până acum din cauza greșelilor copilărești din apărare. Sper ca băieții să fie atenți de acum încolo și să trateze cu maximă concentrare toate fazele, pe toată durata partidei. În ciuda faptului că nu avem niciun punct, sunt convins că putem începe ascensiunea sâmbătă, dacă batem Farul. Dacă, până acum, am avut scuze că am jucat acasă cu Steaua și FC Vaslui, două formații cu pretenții la titlu și care ne reprezintă în cupele europene, acum vom evolua în compania Farului, un adversar care ne este la îndemână. Avem nevoie obligatoriu de cele trei puncte și sunt convins că le vom obține", a declarat Sorin Boca, președintele executiv al lui Poli.
Farul are trei absențe pentru meciul de la Iași, Vlas (suspendat și accidentat), și cele două cunoscute, Nae (în curs de recuperare) și D. Florea (care are pauză după operație). Va fi bun de joc în schimb Farmache, care și-a ispășit contra lui FC Vaslui etapa de suspendare după "roșul" de la Craiova.
Accidentat în partida cu vasluienii (are dureri la umăr și coastă), Vlas nu se pregătește până joi. Rezerva lui Curcă la Iași va fi tânărul de 18 ani Vlad Neagu.
Farul a avut ieri în program două antrenamente. M. Nae și L.Pârvu au lucrat separat, ex-craioveanul, accidentat la Farul II, urmând a reveni la antrenament normal de săptămâna viitoare. Au lipsit Pătrașcu (aflat la lotul național de tineret, care, astăzi, de la ora 20, la Wrexham, în direct la sport.ro, întâlnește Țara Galilor, în preliminariile CE din 2009) și internaționalii de juniori Matei și Alibec. Aseară, cei doi au susținut, cu lotul Under-17 al României, un meci amical cu Letonia U-18, revenirea la Constanța făcându-se după meci.
Farul intră în cantonament în această după-amiază și va efectua un antrenament în nocturnă. Plecarea spre Iași se face mâine dimineață, drumul fiind parcurs în două etape: Constanța - Bacău și, vineri dimineață, Bacău - Iași.
Aseară, nu apăruseră elemente de noutate în privința transferului mijlocașului stânga stelist Robert Neagoe (26 ani) la Farul. "Am ofertat oficial atât clubul, cât și jucătorul și așteptăm răspunsul lor", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Marin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde