Premieră / Gala Super Bowl, difuzată live și în Europa

79
Premieră / Gala Super Bowl, difuzată live și în Europa - 2601famericansuper-1390734427.jpg

Articole de la același autor

Fox International Channels va transmite live în acest an, pentru prima dată în Europa, finala campionatului de fotbal american - Super Bowl -, care va avea loc pe 2 februarie, în orașul New Jersey. 


Gala va fi recepționată live în peste 12 milioane de case din Europa, prin intermediul televiziunilor Fox Sports - care emite în Italia, Olanda, Turcia și Cipru - și Fox, care emite în Grecia, Bulgaria, Serbia, Croația și Slovenia, informează Mediafax. În Europa, gala Super Bowl va fi difuzată pe 2 februarie, începând cu ora 23.25 GMT. Echipele Denver Broncos și Seattle Seahawks își vor disputa titlul Super Bowl 2014, pe 2 februarie, la MetLife Stadium din New Jersey. Trupa rock americană Red Hot Chili Peppers va cânta alături de Bruno Mars în show-ul programat în pauza finalei din acest an a Super Bowl. La gala Super Bowl 2013, desfășurată în luna februarie, la New Orleans, Beyonce a cântat în fața a 73.000 de spectatori, show-ul fiind urmărit la televizor de peste 100 de milioane de americani. Posibilitatea de a cânta în pauza Super Bowl este considerată o șansă imensă pentru artiștii invitați, datorită uriașei popularități de care se bucură acest meci de fotbal în rândul spectatorilor americani. În 2009, peste 153 de milioane de telespectatori din Statele Unite ale Americii au vizionat recitalul susținut de trupa britanică The Who în pauza galei Super Bowl. Nume sonore precum U2, Prince și The Rolling Stones au concertat cu ocazia acestui eveniment în ultimii ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 16 Septembrie 2013
Stire din Sport : VIDEO. GOL de zile mari în EUROPA
Pagina a fost generata in 0.4673 secunde