Multe dintre fostele glorii ale sportului constănțean vor fi premiate cu ocazia ședinței de analiză
a activității Direcției
pentru Sport a Județului și CS Farul, semn că valorile nu se uită niciodată.
Evenimentul va avea loc vineri, 10 aprilie, de la ora 11, la Sala Ovidiu a Hotelului Ibis din Constanța, pe lista par-ticipanților figurând nume grele, precum ministrul Tine-retului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, secretarul de stat Octavian Belu și consi-lierul prezidențial Mariana Bitang.
Alături de conducătorii DSJ și CS Farul, vor fi antre-nori emeriți, sportivi cu per-formanțe, dar și partenerii tradiționali, reprezentanți ai federațiilor sportive, adminis-trației locale, primăriilor din mediul rural, universităților constănțene, inspectora-tului școlar, ai poliției, jandar-meriei, pompierilor, direcțiilor de tineret și sănătate pu-blică.
Profitând de ocazie, organi-zatorii vor premia - prin proiectul "Să ne aducem aminte de ei", demarat în urmă cu doi ani - foști sportivi care au scris pagini de istorie. Printre aceștia, Carmen Marinescu (fostă componentă a echipei de volei CS Farul și a naționalei României, cea mai bună ridicătoare a Constanței; profesor de educație fizică și sport la Școala nr. 22), atleții veterani Veronica Negreanu, Traian Petcu, Lucian Bor-cescu și Paul Lazăr, fostul internațional Gheorghe Hagi, pentru investiția realizată la Academia de fotbal, Alexe Ciocănel, fost președinte al secției de gimnastică și deținător al altor funcții admi-nistrative la CS Farul, Ismet Akseit Omer, profesor de educație fizică la Grupul Școlar Cobadin, promotor al sportului în mediul rural, un exemplu de implicare și documentare pentru mai tinerii săi colegi, dar și atletele Anca Heltne și Nicoleta Grasu, medaliate cu aur în probele de aruncări de la Cupa Europei.
Dintre olimpicii Farului, la eveniment va fi prezent înotătorul Răzvan Florea, medaliat cu bronz la JO de la Atena 2004. Din păcate, vor lipsi atleta Adelina Gavrilă și boxerul Ionuț Gheorghe, aflați în pregătire cu loturile nați-onale.