Pugiliștii Constanței au început pregătirea pentru Jocurile Europene

136
1
Pugiliștii Constanței au început pregătirea pentru Jocurile Europene - pugilistii-1429116383.jpg

Articole de la același autor

Boxerii constănțeni au intrat în focurile pregătirii pentru Jocurile Europene de la Baku, din luna iunie. Trei dintre sportivii constănțeni, care fac parte din lotul olimpic al României, s-au antrenat săptămâna trecută, la Ploiești, împreună cu câțiva pugiliști francezi, într-un stagiu de pregătire comună în vederea pregătirii pentru prima ediție a Jocurile Europene, care va avea loc în vară, la Baku (Azerbaidjan), în perioada 12-28 iunie.

La această activitate desfășurată la Ploiești, au luat parte trei sportivi de la cluburile de la malul mării: Florentin Niculescu (CS Farul), Arsen Mustafa (CS Farul) și Ionuț Băluță (CS Năvodari). Din staff-ul tehnic al lotului fac parte și tehnicienii constănțeni Mihai Constantin (CS Farul) și Ablalim Ferodin (CS Năvodari), care alături de Relu Auraș și de Marian Simion au coordonat antrenamentele sportivilor români. La finalul stagiului, toți sportivii și-au măsurat forțele în meciuri de verificare, mai puțin Arsen Mustafa, care este accidentat și a fost menajat.

Pentru sportivii români, pregătirea continuă săptămâna aceasta, la Bacău. Pugiliștii francezi s-au întors în Franța, acolo unde îi așteaptă pe tricolori. Pe 19 aprilie, lotul României se va deplasa în Franța, pentru o săptămână, în care vor relua antrenamentele alături de echipa franceză.

v v v

În altă ordine de idei, săptămâna viitoare, la Hunedoara va avea loc Cupa României la Box, la categoria de tineret. Cinci sportivi de la malul mării se pregătesc pentru a-și adjudeca trofeul. Printre aceștia se numără Ionuț Vulpe (Callatis Mangalia), antrenat de Nicu Chioveanu, care va concura la categoria de 49 kg, Ion Dudulică (CS Năvodari), pregătit de Ablalim Ferodin, se va înscrie la categoria de 52 kg, iar de la CS Farul vor participa Răzvan Azoiței (69 kg), Samir Molaomer (64) și Ștefan Marcu (52 kg), toți trei pregă-tiți de antrenorii Mihai Constantin și Marcelică Tudor. 

Comentează știrea

Lupsa
16 aprilie 2015
oferta

Îndoielile, temerile, pesimismul și gândurile negative otrăvesc sursa vieții. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4673 secunde