Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu Platini, la Nyon

96
< 1 min citire
Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu Platini, la Nyon - burleanuintalnit-1396542845.jpg
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu președintele UEFA, Michel Platini, la sediul forului european de la Nyon, informează Mediafax. Cu ocazia acestei întâlniri, Burleanu a acordat un interviu site-ului UEFA, în care a explicat că dorește să aplice la FRF modelul federației europene. 
"Vreau să inițiez un nou mod de a gândi și de a realiza proiecte în ce privește dezvoltarea fotbalului românesc folosind modelul UEFA. Cred cu tărie că acest model reprezintă o adevărată inspirație și un punct de referință pentru organizațiile sportive atât la nivel european, cât și la nivel mondial", a declarat președintele FRF. 
Burleanu a precizat că obiectivul său la conducerea FRF este de a duce România pe locul 10 în lume în următorii opt ani. 
"Funcția de președinte vine cu o mulțime de responsabilități și, când ești tânăr, nu îți dorești ca numele tău să fie asociat cu un eșec. Nu e doar un vis, ci și un obiectiv, ca România să ajungă în următorii opt ani în top 10 la nivel internațional. Poate că va fi dificil, dar avem ambiție și vom fi proactivi, în special în relația cu UEFA", a spus noul președinte al FRF. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0382 secunde