Antrenorul federal Octavian Tileagă:

"Răzvan Florea va prinde vârful de formă la Beijing"

340
1 min citire
Înotătorii români își pregătesc bagajele pentru Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Vedeta delegației tricolore este constănțeanul Răzvan Florea, sportiv
care va participa, pentru a treia oară, la o întrecere olimpică.
S-au încheiat toate com-petițiile interne și internaționale prevăzute în planurile de pregătire ale olimpicilor și celorlalți componenți ai loturilor naționale de natație. Urmează echiparea și deplasarea delegației României la Beijing, după care clasica linie de final, cu analizele de rigoare.
La nivel olimpic, Constanța domină înotul masculin din țară, având în Răzvan Florea cel mai bun produs al natației românești. Sportivul clubului Farul, provenit de la secția de profil a Palatului Copiilor, autentică pepinieră de talente, și-a încheiat preparativele pentru Jocurile Olimpice. Medaliat cu bronz la JO de la Atena 2004, elevul antrenoarei Georgeta Handrea a trecut cu brio de ultimele teste, dominând autoritar Naționalele, competiție în care a câștigat cinci probe, una dintre acestea, cea de 50 m spate, încheind-o chiar cu un nou record național.
"Performanțele înregistrate
de Răzvan în competițiile naționale și internaționale pregătitoare, precum Circuitul European Mare Nostrum, sunt extrem de încurajatoare în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Beijing. Am convingerea că Răzvan Florea și Camelia Potec, vârfurile de lance ale înotului romanesc, vor concura la JO 2008 la potențialul lor maxim. Sper să urce și pe podium", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul federal Octavian Tileagă.
La Jocurile Olimpice, Florea va concura în probe individuale, 100 m și 200 m spate, dar va înota și în ștafeta 4X100 m mixt, alături de Valentin Preda (bras), Ioan Gherghel (fluture) și Norbert Trandafir (liber).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde