Calificată în penultimul act al Diviziei Naționale de rugby, RCJ Farul
se confruntă cu mari probleme înainte de semifinala cu CSM Baia Mare, pe care
o va disputa sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11.00, pe terenul maramureșenilor.
Neozeelandezul Ben Aoina, jucător care a adus Farului puncte multe și extrem de prețioase din transformări și lovituri de penalitate, este accidentat și va lipsi din XV-le de start. În cel mai fericit caz, rugbistul din emisfera sudică va reveni printre "marinari" doar la finale.
"Nu m-am antrenat deloc în ultima vreme și aștept să mă refac. Cu siguranță nu voi juca la Baia Mare. Sper ca la finală sa fiu apt de joc. Chiar dacă eu voi lipsi, nu înseamnă că Farul va pierde din forță. Am încredere în coechipieri. Știu că Baia Mare este una dintre cele mai puternice formații din campionat, dar cred că avem șanse să câștigăm. Totul este să ne respectăm planul de joc pe care îl stabilim", a declarat Aoina.
În afară de transformerul neozeelandez, alți doi fariști, Gheară și georgianul Natriashvili, sunt în pericol să rateze semifinala, din cauza accidentărilor, dar, în cazul aces-tora, se fac eforturi de recuperare.
"Cred că cei doi vor fi apți pentru meci, însă decizia va aparține medicilor. Sunt jucători importanți în angrenajul echipei, asta e clar", a explicat antrenorul secund Virgil Năstase, tehnicianul recunoscând că echipa sa pornește cu șansa a doua: "Baia Mare joacă acasă, este super-motivată. Știm că ne va aștepta o atmosferă ostilă, dar Farul are, la această oră, jucători cu experiență, care nu se vor lăsa influențați. Noi trebuie să ne facem jocul pe care îl pregătim și așa putem avea succes".
Hodder, la ultimul meci pe banca Farului?
În privința problemelor financiare de la Farul, care se pare că nu s-au stins, precum și a zvonurilor că semifinala cu Baia Mare poate decide viitorul neozeelandezului Bruce Hodder pe bancă, Năstase a preferat să fie prudent.
"Jucătorii au înțeles că, în aceste momente, cel mai important lucru este jocul din teren. Cât despre Bruce, eu cred că este un om în care s-a investit, i s-a dat credit și trebuie lăsat să își continue munca", a spus tehnicianul constănțean.
Meciul CSM Știința Baia Mare - RCJ Farul se anunță a fi una dintre cele mai disputate semifinale ale Diviziei Naționale din ultima vreme, iar "marinarii" sunt conștienți că s-ar putea să nu se mai întâlnească prea curând cu ocazia de a juca în marea finală.