Divizia Națională de rugby / play-off și play-out

RCJ Farul, zdrobită de Steaua, Constructorul-Cleopatra s-a distrat cu Brașovul

1317
RCJ Farul, zdrobită de Steaua, Constructorul-Cleopatra s-a distrat cu Brașovul - 8661d5d36e6ade1beb145e7154f96310.jpg
RCJ Farul a demonstrat că este incapabilă să țină pasul cu granzii rugby-ului românesc și a pierdut, cu scorul de 16-33, partida cu Steaua București, susținută sâmbătă dimineață, în deplasare, în cadrul etapei a opta a play-off-ului Diviziei Naționale.
Constănțenii au început prost meciul, primind eseu chiar în minutul 2, au echilibrat apoi balanța, dar au dat peste un Vlaicu "în picior", stelistul transformând toate penalitățile aducătoare de puncte importante.
În urma acestui eșec, formația de la malul mării, antrenată de Bruce Hodder, Virgil Năstase și Florea Opriș, nu mai are nicio șansă de a încheia faza a doua a competiției pe unul dintre primele două locuri și va disputa semifinala în deplasare, cel mai probabil tot în compania Stelei. Dacă "marinarii" nu vor face o minune în semifinale, la Rugby Club Județean Farul se anunță deranj mare!
Celelalte rezultate ale rundei: Știința CSM Baia Mare - Dinamo București 16-3, RCM Timișoara - U Cluj 13-31.
Clasament: 1. Steaua (83 puncte), 2. Baia Mare (73 p), 3. Dinamo (60 p), 4. RCJ Farul (59 p), 5. U Cluj (37 p), 6. RCM Timișoara (22 p).
Etapa viitoare (sâmbătă, 5 septembrie): Știința CSM Baia Mare - Steaua, RCJ Farul - U Cluj, Dinamo - RCM Timișoara.
***
În play-out, Constructorul-Cleopatra a reușit cea mai categorică victorie a etapei a noua, impunându-se, pe teren propriu, cu scorul de 83-3, în fața CFR-ului Brașov. Pentru constănțeni, au marcat Grigore (trei eseuri), Pârvu, Mototolea, Florentin Ion (câte două eseuri), Munteanu, Graur, Bușcă, Ferțu (câte un eseu) și Lazăr Filip (nouă transformări).
Antrenorii Cristian Brănescu și Marian Nache au folosit următorul XV: Graur, Ariton, Munteanu, Cepoi, Ferțu, Ababei, Bratu, Mototolea, Mereuță, L. Filip, Bușcă, Pârvu, Cătănoiu, Grigore, Fl. Ion. Pe parcurs, au mai intrat Istrate, Strat, Vlad, Enache, Bujoreanu, Mihalcea și Anghel.
Celelalte rezultate ale rundei: Poli Iași - Olimpia București 17-17, CSM Bucovina Suceava - RC Bârlad 19-18.
Clasament: 1. Poli Iași (56 puncte), 2. Olimpia (51 p), 3. Constructorul-Cleopatra (37 p), 4. Suceava (33 p), 5. Bârlad (24 p), 6. Brașov (0 p).
Etapa viitoare, ultima (sâmbătă, 5 septembrie): Olimpia - Constructorul-Cleopatra, RC Bârlad - Poli Iași, CFR Brașov - Bucovina Suceava.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8016 secunde