Recordurile lui Ilie Floroiu împlinesc 30 de ani

1323
Fostul mare atlet Ilie Floroiu, actualul director general al CS Farul Constanța, deține recordurile naționale pe 5.000 m și 10.000 m de 30 de ani, "vârstă" care va fi împlinită peste doar o lună. Evenimentul va fi sărbătorit de Floroiu alături de 200 de invitați.

Ilie Floroiu, fost mare atlet și fost președinte al Federației Române de Atletism, a stabilit în decursul carierei 14 recorduri naționale. Două dintre ele, la 5.000 m și la 10.000 m, par de nebătut, împlinind în acest an 30 de ani! Primul realizat a fost cel de la 5.000 m (13:15.00), pe 23 iulie 1978, cu ocazia Campionatului Național de la București. Peste o lună, pe 29 august, a venit și cel de la 10.000 m (27:40.10), în timpul Campionatului European de la Praga. Floroiu avea pe atunci 26 de ani.
Pe 18 iulie a.c., la ora 17, directorul general al CS Farul Constanța va sărbători împlinirea a 30 de ani de când recordurile sale sunt în vigoare, cu ocazia unei festivități care se va desfășura la un restaurant din Constanța și la care sunt invitate în jur de 200 de persoane (colegi de generație de-ai lui Floroiu, ziariști ai vremii, foști miniștri ai sportului, colegi de club, prieteni, cunoștințe, sportivi).
Ilie Floroiu (56 de ani), maestru al sportului, deține un palmares incredibil: 26 titluri de campion național, 14 recorduri naționale (8 la 10.000 m, 4 la 5.000 m și câte unul la 3.000 m - sală și 15.000 m), 21 de titluri balcanice, locul 5 la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), la 10.000 m, locul 10 la JO de la Moscova (1980), două medalii de aur la Jocurile Mondiale Universitate (1979), de două ori finalist al Campionatelor Europene.
A concurat în peste 30 de țări și a câștigat mai mult de 100 dintre cele 150 de întreceri la care a participat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6059 secunde