Reformele pentru sport, în centrul atenției COSR și MTS

156
Reformele pentru sport, în centrul atenției COSR și MTS - mtscosr-1613462865.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a doua întâlnire între reprezentanții Comisiei pentru Educație, Promovare și Dezvoltare (CEPD) a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) și ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, alături de echipa Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), președinții Comisiilor pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților și Senat, precum și reprezentanții Institutului Național pentru Cercetare în Sport, a avut loc, luni seară, la sediul MTS din str. Vasile Conta. Grupul de lucru a discutat despre identificarea unor soluții de finanțare în domeniul sportului prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. 


La finalul întrevederii, Elisabeta Lipă, vicepreşedinte al COSR și preşedinte al CEPD, s-a declarat optimistă în ceea ce privește succesul acțiunii inițiate de conducătorii sportului românesc. 
„Trebuie să ne unim cu toții forțele pentru a reuși în acest demers. Este o oportunitate uriașă și este obligatoriu ca sportul să fie prins în Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru că anul 2020 a fost unul care a afectat considerabil întreaga societate, inclusiv sportul, prin măsurile și restricțiile impuse de aceasta pandemie. Fără investiții și fără să creăm o bază solidă, nu putem avea copii sănătoși și nici performanță”, a declarat Elisabeta Lipă. 


Materialul cu propunerile de reforme pentru sport dorite a fi prinse în PNRR urmează a fi finalizat până joi, iar apoi prezentat de MTS la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0269 secunde