Reînvie speranţa. Ţară, ţară, CS Farul are din nou campioane naţionale la gimnastică!

297
Reînvie speranţa. Ţară, ţară, CS Farul are din nou campioane naţionale la gimnastică! - 25594193327875752582079888593787-1637142074.jpg
Mai mici sau mai mari, cu mai puţină sau mai multă experienţă, gimnastele junioare participante la Campionatele Naţionale de la Izvorani au demonstrat în cele două zile de concurs că potențial există. Iar sportivele de la CS Farul au urcat din nou sus pe podium!

Mult optimism în gimnastica românească la finalul Campionatelor Naţionale de la Izvorani, tehnicienii apreciind că sunt şanse reale ca România să revină în elita mondială. Pas cu pas, antrenament după antrenament, gimnastele pot progresa.

Două zecimi au făcut diferenţa între titlul de campioană la individual şi locul secund, la junioare I: la nivel 6 a câştigat Amalia Puflea, de la CSS Bârlad, iar la nivel 5, Erica Gogoaşe, de la LPS Cetate Deva. Ele au fost secondate de Ana Maria Bărbosu, de la CSS Focşani, respectiv de Crina Tudor, de la CSA Steaua Bucureşti.

Adelina Ionescu, de la CS Dinamo Bucureşti, şi Nelli Evelina Papana, de la CS Farul Constanţa, sunt campioanele la individual ale junioarelor II, nivel 4, respectiv nivel 5, în timp ce Alessia Mihaela Volostiuc, de la LPS Cetate Deva, şi-a adjudecat titlul la categoria celor mai mici gimnaste din competiţie (junioare III, nivel 2). De asemenea, ele s-au remarcat şi în finalele pe aparate.

În finalele pe aparate, Ana Maria Bărbosu, revenită după accidentarea la gleznă, a împărţit medaliile de aur cu Amalia Puflea şi Sabrina Voinea Maneca (CS Farul Constanţa). Aflată la ultima prezenţă în competiţia junioarelor, Ana Maria Bărbosu a câştigat la paralele şi la bârnă, Amalia Puflea s-a impus la sol, în timp ce Sabrina Voinea Maneca a fost prima la sărituri.

La junioare III, nivel 2, Alessia Mihaela Volostiuc a cucerit două medalii de aur, la paralele şi la bârnă, Ana Gabor, de la CSM Oneşti, a devenit campioană la sărituri, finala la sol fiind dominată de Aniela Tudor, de la CS Dinamo Bucureşti.

La junioare II, nivel 3, Nelli Evelina Papana a avut cele mai mari note la bârnă şi la sol, Ariana Cotu, de la LPS Cetate Deva, la paralele, iar Alexia Blănaru, de la SCM Bacău, la sărituri.

Adelina Ionescu a câştigat patru dintre cele cinci medalii de aur la junioare II, nivel 4, la bârnă titlul fiind adjudecat de Ayana Maria Luca, de la CSA Steaua Bucureşti. La junioare I, nivel 5, campioana de la individual, Erica Gogoaşe, nu s-a impus în nicio finală pe aparate, medaliile de aur fiind împărţite între Crina Tudor (la bârnă şi sol), Alexia Vănoagă (CS Farul Constanţa, la sărituri) şi Raisa Maria Chivu (CSS Focşani, la paralele).

XXX

Gimnastele fac parte din programul „Ţară, ţară vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom, informează Federaţia Română de Gimnastică.

Ele se pregătesc la CNOPJ Deva cu Gina Gogean, Ramona Micu, Florin Uzum şi Lucian Sandu şi la CNOPJ Constanţa cu Carmen Traicu, Cătălin Meran, Sorin Bechir şi Ciprian Creţu. Sabrina Voinea Maneca este antrenată la Constanţa, chiar de mama sa, fosta campioană mondială Camelia Voinea, în timp ce gimnastele aflate în pregătire la BOPJ-uri îi au ca antrenori pe Adela Popa (BOPJ Deva), Angela Cacoveanu şi Sebastian Nemeş (BOPJ Steaua), Dan Potra (BOPJ Dinamo), Liviu Iordache (BOPJ Bârlad) şi Ciprian Hegyi (BOPJ Arad).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2652 secunde