Rezultate remarcabile pentru fotbaliștii juniori de la CS Medgidia

26
< 1 min citire
Rezultate remarcabile pentru fotbaliștii juniori de la CS Medgidia - medgidia-turneu-1784900656.webp
Grupa de fotbal 2015 a CS Medgidia a obținut două trofee la două turnee la care a participat, reușind să încheie cu succes o perioadă competițională extraordinară.
La competiția găzduită la Buzău, micii fotbaliști au obținut patru victorii importante, dar au scăpat marele trofeu printre degete, după ce au pierdut la limită, în finală, 0-1 cu LPS Buzău, în urma unui penalty.
Locul 2 a fost adjudecat de CS Medgidia, care, la doar o săptămână, a reușit să obțină și locul 1 la Turneul „Cupa Mării Negre” de la Eforie Nord.
Au fost cinci victorii impresionante, iar la ultima partidă, în compania echipei Fortuna Galați, încheiată 2-2, CS Medgidia s-a impus la loviturile de la 11 metri.
Dincolo de aceste trofee, generația 2015 a CS Medgidia s-a remarcat în acest sezon grație muncii și efortului colectiv depus, dar mai ales motivației mentale puternice pe care au avut-o la fiecare meci.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde