Echipa naţională a României se pregăteşte să susţină un meci extrem de important în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal care va avea loc în SUA, Canada şi Mexic anul viitor.
Selecţionata condusă de Mircea Lucescu evoluează în grupa H a acestor preliminarii, iar sâmbătă, 7 iunie, cu începere de la ora 21:45 va întâlni la Viena reprezentativa Austriei care este o formaţie extrem de puternică.
Mircea Lucescu nu se poate baza în continuare pe fundaşul Radu Drăguşin, cel care este de multă vreme accidentat, astfel că România ar putea să aibă o mare problemă în centrul apărării.
România ar putea începe în poartă cu Florin Niţă, iar linia de fund ar putea fi compusă din Cristian Bancu, Ovidiu Burcă, Mihai Popescu şi Andrei Raţiu.
Linia de mijloc va fi una foarte importantă, astfel că Mircea Lucescu are de unde alege. Am putea să îi vedem în primul unsprezece pe căpitanul Nicolae Stanciu, Răzvan Marin şi Marius Marin.
În atac, selecţionerul are mai multe soluţii. Denis Drăguş, Florin Tănase şi Dennis Man ar putea face o echipă bună în faţa porţii adverse.
Evident că există şi alte soluţii. Nu putem să uităm de Alexandru Mitriţă, care şi el se află într-o formă excelentă, sau de Valentin Mihăilă, cel care în campania trecută a marcat două goluri decisive cu Elveţia.
Marele absent al întâlnirii dintre Austria şi România va fi Ianis Hagi, care a suferit o accidentare în campionatul Scoţiei, la echipa sa de club, Glasgow Rangers.
România se mai bazează pe doi atacanţi extrem de importanţi care se „luptă” pentru postul de titular, pentru că evoluează pe aceeaşi poziţie. Vorbim despre constănţeanul Denis Alibec, cel care a părăsit-o recent pe FC Farul Constanţa pentru a se alătura formaţiei FCSB şi despre atacantul lui FCSB, Daniel Bîrligea, cel care se află într-o formă de zile mari.
De partea cealaltă, Austria nu ar trebui să pară o sperietoare pentru formaţia lui Mircea Lucescu, însă are în componenţă fotbalişti de clasă, care evoluează la echipe de renume din Europa.
Vorbim despre veteranul David Alaba, fundaşul celor de la Real Madrid, sau despre „killer-ul” Marko Arnautovici, vârful de lance al celor de la Inter Milano.
Înainte de acest meci, România se află pe primul loc în grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial, cu 3 puncte.