Selecționerul Christian Gaudin:

"România merită să participe la competițiile mari"

82

Articole de la același autor

Selecționerul naționalei de handbal masculin a României, Christian Gaudin, a declarat, sâmbătă, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial, că reprezentativa tricoloră merită să participe la competițiile mari.

"Sunt foarte onorat de alegerea președintelui Federației Române de Handbal. Eu cred că România merită și trebuie să participe la competițiile mari", a spus tehnicianul francez.

Noul selecționer crede în șansele României în meciurile cu Suedia din barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2015. "Cu Suedia putem câștiga în orice moment. Dacă eu credeam că nu avem nicio șansă, nu acceptam", a adăugat Gaudin.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat că, prin instalarea lui Gaudin, încearcă să apropie handbalul românesc de cel de mare performanță.

"Punctul principal al venirii lui Christian Gaudin în România îl reprezintă puntea pe care încerc să o construiesc între handbalul românesc și handbalul de marea performanță. Am avut șansa să mă întâlnesc cu Christian acum 18 ani, ca și coechipier, și iată că acum s-a refăcut echipa. El face parte din prima generație de campioni mondiali a Franței", a spus Dedu.

Șeful federației susține că noul antrenor nu are obiectiv în dubla decisivă cu Suedia: "El vrea să ne calificăm împotriva Suediei, asta este mentalitatea pe care o dorim și la jucători. Christian pentru meciurile cu Suedia nu va avea obiectiv din punctul de vedere al federației. În schimb, eu îmi doresc să văd o altă față a echipei naționale, o altă abordare a meciurilor, cu dăruire și seriozitate din partea jucătorilor".

Partidele cu Suedia, din play-off-ul Campionatului Mondial din 2015, vor avea loc în luna iunie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4636 secunde