La Trabzon, Jocurile Mării Negre

Românii, ora și medalia

570
Sportivii români care au intrat în competiție în penultima zi a celei dintâi ediții a Jocurilor Mării Negre de la Trabzon (Turcia), într-un program-maraton care s-a derulat pe parcursul a peste 12 ore, pe diferite arene, au încheiat întrecerile adăugând încă 16 medalii în palmaresul delegației tricolore.

Atleții și-au tras partea leului, adjudecându-și nu mai puțin de șapte medalii. În prim-plan, s-a aflat specialistul probei de săritură în înălțime, Paul Lemnaru, care nu a lăsat nicio speranță adversarilor. El a trecut peste ștacheta ridicată la 2.08 m, nou record personal.
Pe treapta a doua a podiumului, s-au clasat Alexandru Călinoiu (suliță), Ioana Doagă (800 m) și Răzvan Fizeșan (800 m), bronzul revenind Mirelei Lazăr (ciocan), Iuliei Hădărean (200 m) și Ralucăi Dumitru (400 mg).
La fel ca în reuniunile precedente, luptătorii s-au aflat printre protagoniștii competiției celor puternici, întorcându-se în Satul Jocurilor cu o medalie de argint, cucerită de Otilia Tătar (cat. 56 kg), și două de bronz - Anamaria Cojan (70 kg) și Adina Popescu (65 kg).
Specialiștii în taekwondo, care se întrec într-o sală aflată la aproape 60 km de Trabzon, au contribuit și ei la zestrea de medalii, prin argintul lui Lucian Tompa (cat.59) și bronzul reușit de Cristina Milea (cat. 63 kg) și Cristina Naghi (cat. 68 kg).

Echipa de gimnastică ritmică, pe podium
Micile gimnaste de la ritmică (Irina Lalciu, Cristina Lăutaru, Alexandra Piscupescu) s-au clasat pe locul trei în întrecerea pe echipe, tot cu un bronz încheind reuniunea de natație și juniorul Răzvan Blaga, în finala probei de 100 m spate.
Conform informațiilor furnizate de Emanuel Fântâneanu, purtătorul de cuvânt al ANS, la capătul etapei a patra, cicliștii români se aflau în dispută pentru locul trei, atât la individual, prin Ionel Rusu, cât și la echipe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9664 secunde