Internaționalul român Romario Benzar s-a transferat de la FCSB la US Lecce, echipă nou-promovată în prima divizie a campionatului de fotbal al Italiei, cu care a semnat un contract pe trei ani, a anunțat, ieri, noul său club.
Benzar, născut în 1992, a fost campion al României cu FC Viitorul în 2017. Fundașul are 15 prezențe în naționala României și a jucat 11 meciuri în Europa League și alte două în preliminariile Ligii Campionilor, informează Agerpres.
Lecce este antrenată de Fabio Liverani, fost mijlocaș la Lazio și Fiorentina, cu trei partide pentru selecționata Italiei.
Printre jucătorii echipei s-a numărat și fostul mare internațional român Gică Popescu, în sezonul 2001-2002.