Ronaldinho a avut de suferit la Barcelona în urma stilului său de viață

370
2 min citire
Fostul coleg de echipă al brazilianului Ronaldinho, Xavi, consideră că jucătorul a plătit prețul pentru stilul său de viață din afara terenului de fotbal, acesta fiind motivul pentru care a fost criticat de fanii catalani.
"Ronie a avut mereu același stil de viață. Mereu ne spunea că așa este el. Când ai acel stil de viață, trebuie să înțelegi că atunci când nivelul tău scade, atunci se scot cuțitele. Așa este el, preferă să se bucure de viață", a declarat mijlocașul spaniol Xavi. Jucătorul Barcelonei spune despre Ronaldinho că mereu a fost "plin de viață" și că din acest motiv a câștigat de două ori Liga Campionilor.
Ronaldinho a fost lăudat în primele trei sezoane ale sale la Barcelona, dar în ultimul sezon a fost criticat din cauza formei slabe. Brazilianul a fost vândut în această vară cu 25 de milioane de euro către AC Milan.
"El are viața lui privată, dar este adevărat că acel lucru i-a afectat performanțele sportive. Ronaldinho a devenit din idolul fanilor Barcelonei un jucător fluierat și criticat, iar acest lucru afectează pe oricine", a mai afirmat Xavi.
Mijlocașul spaniol s-a referit și la Samuel Eto’o, despre care a spus că a învățat din greșelile pe care le-a făcut sezonul trecut.
"Lumea crede că el nu este un adevărat profesionist și un coleg nu foarte bun, ca și cum ar fi fost o bombă care era pe cale să explodeze în vestiar, dar nu este deloc așa ceva. Este un exemplu de profesionalism. Știe că a făcut multe greșeli, dar mereu m-a surprins cu entuziasmul său și cu sacrificiul din fiecare meci", a comentat jucătorul.
Xavi consideră că disciplina la club a avut de suferit spre finalul mandatului lui Frank Rijkaard, dar situația s-a schimbat după venirea lui Pep Guardiola, care a reușit să mobilizeze jucătorii.
"Sunt doi antrenori complet diferiți. La Barcelona se câștigă mulți bani și se vrea cucerirea a cât mai multor trofee. Guardiola știe cum să-și impună ideile", a adăugat spaniolul.
Barcelona a câștigat cu 4-0 prima manșă a turului III preliminar din Liga Campionilor, contra lui Wisla Cracovia, iar în primul meci din campionat va întâlni pe Numancia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde