Sâmbătă, 19 septembrie, se va da startul ediții cu numărul 70 a Cupei României la rugby, competiție la care vor participa cele șase echipe din SuperLigă, în prima faza fiind programate calificările pentru semifinale.
Față de sezonul precedent, sistemul de desfășurare s-a modificat, iar partidele vor avea caracter eliminatoriu, pentru stabilirea acestora luându-se în considerare clasamentul la zi din SuperLigă.
În cursă vor intra, pentru început, patru echipe, ocupantele pozițiilor 3-6 în SuperLigă: Știința Baia Mare, CSM Olimpia București, Dinamo București și Universitatea Cluj, în timp ce primele două clasate, Timișoara Saracens și Steaua București, sunt calificate direct în semifinale.
Așadar, sâmbătă, se vor disputa două partide extrem de interesante: Știința Baia Mare - U Cluj și CSM Olimpia - Dinamo.
Cupa României va cuprinde, în total, trei etape, iar stabilirea câștigătoarei se va face pe 4 octombrie, la Iași, orașul gazdă al marii finale.