Sârbul Novak Djokovic și rusoaica Maria Șarapova, așii de la Australian Open

382
< 1 min citire
Tenismanul Novak Djokovic este noul campion al probei individuale masculine din cadrul Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Sârbul l-a învins, ieri, în finală, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 4-6, 6-4, 6-3, 7-6, după o partidă care a durat trei ore și cinci minute, și a încasat astfel premiul cel mare, în valoare de 1,281 milioane de dolari.
Acesta este primul turneu de Grand Slam câștigat de Djokovic. Numărul 3 mondial a mai jucat o singură finală de Grand Slam, în 2007, la US Open, când a fost învins de Roger Federer, cel pe care l-a eliminat în semifinalele Australian Open 2008.
La feminin, Maria Șarapova, cap de serie numărul 5, a intrat în posesia trofeului, rusoaica impunându-se în finala de sâmbătă, 7-5, 6-3 cu Ana Ivanovic (Serbia).
Pentru Șarapova, este cel de-al treilea titlu de Grand Slam din palmares, după cele de la Wimbledon (2004) și US Open (2006).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde