Se anunță intemperii în ziua deschiderii JO

182
< 1 min citire
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing ar putea fi afectată de ploi abundente și de furtuni, au anunțat, ieri, responsabili ai Institutului meteorologic din capitala chineză, care au avertizat că sunt posibile taifunuri în unele orașe în care se organizează JO.
Meteorologii au confirmat, într-o conferință de presă, îngrijorările organizatorilor cu privire la faptul că ploile ar putea fi cea mai mare amenințare pentru ceremoniile de la 8 august, potrivit AFP.
"Cu câteva zile înainte nu sunt prognozate averse semnificative", a declarat Wang Jianjie, adjuncta directorului Institutului.
"Însă la 8 august, cerul Bei-jingului va fi înnorat și vor fi averse și furtuni", a adăugat ea, arătând că nu poate spune dacă ploaia se va înregistra în timpul spectacolului dat de aproximativ 10.000 de figuranți și care se va încheia cu un foc de artificii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0357 secunde