CS Tomis - HCM Baia Mare, în Liga Națională de handbal feminin

Se gândesc la victorie, se gândesc și la bani

473
Se gândesc la victorie, se gândesc și la bani - 5f9fd943c52284c377f38814cd95944f.jpg
După o întrerupere de aproape două luni, se reiau întrecerile în Liga Națională de handbal feminin. La prima reprezentație pe 2011, CS Tomis Constanța primește vizita unui adversar deloc comod:
HCM Știința Baia Mare.

Aflată într-o situație delicată din punct de vedere financiar, fapt care a provocat plecarea antrenorului Florin Cazan și a uneia dintre jucătoarele de bază, Loredana Mateescu, echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța întâlnește, duminică, în primul meci oficial al anului, pe HCM Baia Mare, o formație care, deși situată abia pe locul opt, rămâne una dintre "nucile tari" ale campionatului.
"Nu sunt probleme medicale în lot, sperăm să câștigăm, iar săptămâna viitoare să se rezolve și problemele cu banii. Este un meci important, o victorie ne-ar permite să ne păstrăm poziția a treia în clasament", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul sportiv al CS Tomis, Paul Alexe.
În premieră în actuala stagiune, echipa constănțeană va fi condusă de pe bancă de antrenorul Ion Pușcașu.
De partea cealaltă, deși nu se poate baza pe patru jucătoare (Buceschi, Almășan, Osan și Klimek - toate accidentate), antrenorul Științei Baia Mare, Ioan Băban, spune că vine pe litoral să scoată un rezultat favorabil.
"Este o deplasare lungă și obositoare, dar mergem la Constanța cu gândul să ne jucăm șansa. Vrem să facem un meci bun și să începem anul cu dreptul", a declarat tehnicianul maramureșean.

Accesul suporterilor este gratuit
Partida CS Tomis - HCM Baia Mare, contând pentru etapa a zecea a Ligii Naționale, se joacă duminică, de la ora 12.00 (în direct la Digi Sport), la Sala Sporturilor. Accesul suporterilor este gratuit. Arbitrează brigada buzoiană Pavel / State.
Celelalte partide ale rundei se vor desfășura după următorul program: sâmbătă: Oltchim Râmnicu Vâlcea - HC Zalău (ora 13.00, în direct la Digi Sport); duminică: SCM Craiova - HC Oțelul Galați, Rulmentul Brașov - HCM Roman, Cetate Deva - CSM București, Universitatea Reșița - HC Dunărea Brăila, Universitatea Cluj - HCM Buzău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Decembrie 2010
Stire din Sport : Se destramă CS Tomis!
Pagina a fost generata in 0.4336 secunde