Serena Williams a lansat MARELE ANUNȚ!

182
Serena Williams a lansat MARELE ANUNȚ! - serenawilliams-1514186836.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams își va face reintrarea pe terenurile de competiție la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, pe 30 decembrie, au anunțat duminică organizatorii din capitala Emiratelor Arabe Unite.

În vârstă de 36 de ani, Serena Williams nu a mai jucat în concursuri din luna aprilie, în perspectiva aducerii pe lume a unei fetițe, în septembrie.

La această revenire, fosta lideră mondială o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko, câștigătoare a ultimului turneu de la Roland Garros, meciul fiind o premieră pentru cele două.

Chiar duminică, Jelena Ostapenko a disputat meciul pentru locul 3 al turneului demonstrativ de la Hua Hin (Thailanda), competiție câștigată de nr. 1 mondial, românca Simona Halep (6-2, 6-3) în finală cu Karolina Pliskova (Cehia), letona ocupând locul 4, după ce a fost învinsă și de britanica Johanna Konta. cu 6-3, 6-2.

Serena Williams, care la începutul acestui an a cucerit pentru a 7-a oară trofeul la Openul Australiei, în ianuarie, al 23-a titlu de Mare Șlem, într-un moment în care era însărcinată, a născut-o pe 1 septembrie pe Alexis Olympia, după care s-a căsătorit pe 15 noiembrie cu Alexis Ohanian, 34 de ani, cofondatorul site-ului Reddit.

"Sunt încântată să-mi fac reintrarea la Abu Dhabi", a declarat Serena Williams pentru site-ul organizatorilor turneului. Ea ar urma să participe apoi la Openul Australiei, în ianuarie.

În cazul unui nou succes final, fosta lideră mondială ar egala recordul celui mai mare număr de titluri la simplu cucerite de un jucător (femeie sau bărbat) în Marele Șlem, în prezent deținut de australianca Margaret Court, cu 24 de astfel de victorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6082 secunde