Serie neagră! ACS Tomitanii, nouă înfrângeri consecutive în Superliga de rugby
204

Articole de la același autor
România olimpică, îndoliată. A murit marele campion Ivan Patzaichin
05 Septembrie 2021
După o pauză de aproximativ trei luni, Superliga de rugby şi-a reluat întrecerile, în week-end fiind programate partidele etapei a noua. Din păcate, echipa ACS Tomitanii Constanţa a suferit o nouă înfrângere pe teren propriu, în faţa Universităţii Cluj.
În deschiderea rundei, sâmbătă dimineaţă, pe stadionul „Mihail Naca” din strada Primăverii, faţă în faţă s-au aflat ACS Tomitanii Constanţa (locul 6, 0 puncte) şi Universitatea Cluj (locul 5, 5 puncte), adică echipele din subsolul clasamentului, care nu contează în bătălia pentru trofee, nici în campionat, nici în Cupa României.
Aşa cum era de aşteptat, meciul a fost unul echilibrat, spectaculos chiar, cu multe răsturnări de scor. Clujul a marcat primul eseu (transformat) al întâlnirii încă din minutul 7 şi conducea, şapte minute mai târziu, cu 10-0, după o lovitură de penalitate fructificată.
Tomitanii n-au depus armele şi, până la pauză, au trecut în avantaj. La primul meci în tricoul Constanţei, centrul Cardiff Vaega a reuşit eseul, transformat de Laurenţiu Pocovnicu, acesta din urmă culcând balonul în terenul de ţintă advers şi aducând gazdele în avantaj, 12-10 fiind de altfel şi scorul după primele 40 de minute.
Repriza secundă a fost, la rându-i, plină de evenimente şi neprevăzut. Ardelenii au preluat conducerea, 13-12, dintr-o penalitate în superioritate numerică (Paul Slater fusese eliminat pentru greşeli tehnice repetate ale colegilor săi), însă Pocovnicu a replicat prin acelaşi procedeu, 15-13. Clujul îşi mai trece în cont un eseu, 18-15, pentru ca, în minutul 64, tabela să indice din nou egalitate, 18-18, după ce Pocovnicu a trimis balonul printre beţe dintr-o lovitură de penalitate.
Câteva minute mai târziu, arbitrul Cristian Şerban a dictat un eseu de penalitate pentru Cluj, 25-18, şi eliminarea temporară a lui Ceiran Anderson, de la Tomitanii, pentru placaj periculos. Aici s-a făcut diferenţa, pentru că, până la final, fiecare echipă a mai pus câte trei puncte pe tabelă din penalităţi.
Scor final, 28-21 pentru Universitatea Cluj, care obţine a doua sa victorie în această ediţie de campionat. De partea cealaltă, Constanţa a ajuns la a noua înfrângere consecutivă, dar şi-a adjudecat bonusul defensiv, acesta fiind primul punct reuşit în clasament.
XXX
Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: CSA Steaua Bucureşti - SCM Timişoara 29-10 (19-10), CS Dinamo Bucureşti - CSM Ştiinţa Baia Mare 20-22 (5-3).
În clasament, pe prima poziţie se află CSA Steaua Bucureşti (36 p), urmată, în ordine, de CSM Ştiinţa Baia Mare (34 p), SCM Timişoara (28 p), CS Dinamo Bucureşti (26 p), U Cluj (9 puncte) şi Tomitanii Constanţa (1 p).
Etapa viitoare (sâmbătă, 25 septembrie), ACS Tomitanii Constanţa va înfrunta, în deplasare, campioana en-titre CSM Ştiinţa Baia Mare.
Foto: Facebook / Rugby Romania / Sorin Danielciuc / Sport Pictures

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 03 Septembrie 2021
Miercuri, 01 Septembrie 2021
Duminică, 29 August 2021
Vineri, 27 August 2021
Vineri, 27 August 2021