Calendarul competițional estival 2009 la șah este dominat de cea de-a treia ediție a Turneului Regilor, programată între 14 și 25 iunie, la București și Bazna, concurs care, anul acesta, va avea categoria XX, prin participarea lui Liviu-Dieter Nisipeanu, alături de alți cinci invitați de marcă.
Pe 18 iunie, șirul turneelor de la malul mării se deschide în mod tradițional cu Trofeul Litoralului (aflat la a XIX-a ediție) și continuă, în aceeași localitate, cu Festivalul Eforie 2009 - în care organizatorii au pregătit un fond de premiere de peste 50.000 lei -, concomitent cu Festivalul Clubului Central de Șah (ediția a XII-a), programat în stațiunea Cap Aurora.
După încheierea acestor trei concursuri, se va desfășura Trofeul Techirghiol (29 iunie - 5 iulie), Turneul Bancpost (Miercurea Ciuc, 10 - 17 august), Festivalul Mihail Sadoveanu (Iași, 19 - 25 august), inclus în nou-înființatul circuit Balkan Grand Prix 2009, și Trofeul Centrocoop (Eforie Nord, 27 august - 2 septembrie).
Până atunci, șahiștii constănțeni vor fi prezenți, pe 23 și 24 mai, la întrecerile Cupei României pe echipe, cea mai populară competiție din România fiind găzduită, anul acesta, de Snagov.