Șoferiță de nevoie

530
2 min citire
Simona nu este o șoferiță pasionată, conduce mai mult de nevoie. Până acum un an, nu voia să șofeze. "Aveam permis de 4-5 ani, dar mi se pusese mie pata să nu mă mai urc la volan. Dar de un an, am fost convinsă, de nevoie. Când mă urc într-o mașină, mă interesează să stau bine la volan, să mă simt confortabil", explică vedeta. La început, a condus un Citroen C1, acum merge cu un Opel Astra. "I-am spus odată soțului meu: «Una din aceea micuță aș conduce
și eu». Atât i-a trebuit. A doua zi, în zece minute, mi-a cumpărat-o, un Citroen C1. Așa am început să conduc", povestește Simona.
Alex îi moștenește mamei talentul sportiv
Se pare că Alexandru Iosif îi moștenește mamei talentul sportiv. Face înot, tenis, dans, dar știe să și schieze, de la trei ani și jumătate. "A mers cu noi în Austria la ski. Odată cu el, am învățat și eu", spune Simona, care și-ar dori ca băiețelul ei să facă sport de performanță, "dar asta va fi alegerea lui. Dacă va dori, n-o să-l opresc".
Nu este pregătită să antreneze
Momentan, Simona nu este pregătită să urmeze o carieră în antrenorat și nici în arbitraj. "Știu ce înseamnă sportul de performanță și, deocamdată, nu sunt pregătită să stau din nou câte 6-8 ore în sala de gimnastică. Sportul de performanță este foarte greu", arată fosta gimnastă, care își menține condiția fizică prin aerobic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0279 secunde