CS Tomis - U Cluj 34-29, în Liga Națională de handbal feminin

Speranțe europene

227

Articole de la același autor

Echipa CS Tomis a făcut, ieri, una dintre cele mai bune partide din actuala ediție a Ligii Naționale de handbal feminin, reușind o victorie clară, scor 34-29 (20-14),
în euro-duelul cu Universitatea Cluj.

Handbalistele constănțene au făcut spectacol în Sala Sporturilor, dominând jocul cu U Cluj, din etapa a 16-a de campionat, de la un capăt la celălalt. Tomisul a condus cu 4-1 încă din min. 5, apoi diferența s-a mărit treptat, ajungându-se la 26-14 în min. 40! Pe final, ardelencele au mai redus din handicap, mai ales că au recurs la durități, dar niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei, 34-29 pentru dobrogence.
Pentru CS Tomis (antrenori, Lucian Râșniță și Ion Pușcașu), au marcat Loredana Mateescu (12), George Grigore (8), Alexandra Iovănescu (6), Mihaela Pârâianu (4), Anișoara Durac Marcu (3) și Ionela Drilea Topa (1).
Grație acestei victorii, formația constănțeană acumulează 18 puncte și se menține în zona cupelor europene. Etapa viitoare, duminică, 6 aprilie, Tomisul are meci în deplasare, cu HCM Buzău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.3008 secunde