Sport extern

198
ȚSKA Moscova l-a concediat pe Juande Ramos
Clubul rus de primă ligă ȚSKA Moscova a anunțat, ieri, că tehnicianului spaniol Juande Ramos i-a fost reziliat contractul, deși înțelegerea acestuia expira în decembrie.
Fostul tehnician al lui FC Sevilla, Tottenham sau Real Madrid, Juande Ramos a fost numit antrenor la ȚSKA în septembrie, iar obiectivul său era să califice formația în Liga Campionilor. Oficialii au explicat într-un comunicat că înțelegerea a fost reziliată de comun acord.
ȚSKA Moscova a pierdut duminică, scor 1-3, meciul cu FC Moscova, și ocupă locul 5 în campionat, cu 10 puncte mai puțin decât liderul Rubin Kazan.
Clubul din Moscova a anunțat că echipa urmează să fie antrenată de Leonid Sluțki, care a mai pregătit pe FC Moscova sau Krilia.

Gripă porcină la Blackburn
Meciul de astăzi din Cupa Ligii între Blackburn și Peterborough se va disputa așa cum era programat, deși doi fotbaliști de la Blackburn, Chris Samba și David Dunn
s-au îmbolnăvit de gripă porcină, iar alți jucători au simptome.
Samba și Dunn nu au evoluat în meciul de sâmbătă contra lui Chelsea, pierdut cu 0-5, iar clubul putea cere amânarea partidei din Cupa Ligii din cauza simptomelor pe care le prezintă și alți jucători din lot.
În Franța, meciul Olympique Marseille - PSG a fost amânat după ce trei jucători s-au îmbolnăvit de gripă porcină.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5478 secunde