Întâlnire între Platini și președintele Parlamentului European
Președintele UEFA, Michel Platini, s-a întâlnit, ieri, cu președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, alături de care a discutat despre autonomia federațiilor sportive și pariurile ilegale din fot-
bal.
Platini a spus că sportul, și în special fotbalul, se confruntă cu diverse probleme în acest moment și vrea sprijinul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Pre-ședintele UEFA a și ținut în luna februarie a acestui an un discurs în Parlamentul European.
Juan Pablo Sorin s-a retras din fotbal
Fundașul stânga Juan Pablo Sorin s-a retras la vârsta de 33 de ani din activitate, în partida amicală dintre Cruzeiro, ultimul club pentru care a activat, și Argentinos Juniors, formația la care s-a lansat în fotbalul mare. "E un moment incredibil pentru mine. Mi-am încheiat cariera într-o mare sărbătoare", a spus Sorin, care a avut familia lângă el pe teren la finalul meciului.
Juan Pablo Sorin a evoluat în cariera sa la Argentinos Juniors, Juventus Torino, River Plate, Cruzeiro, Lazio, Barcelona, PSG, Villarreal și Hamburg.
În 1995, Sorin a debutat și la prima reprezentativă argentiniană, pentru care a bifat 76 de selecții și a înscris 12 goluri.