Sport extern

188
2 min citire
Federer, pentru a cincea oară numărul 1
Tenismenul elvețian Roger Federer va termina sezonul pe primul loc în clasamentul mondial pentru a cincea oară în carieră, el fiind depășit la acest capitol doar de americanul Pete Sampras, care a reușit performanța de șase ori.
Federer (28 de ani), care se află la egalitate cu Jimmy Connors, a terminat pe primul loc în anii 2004, 2005, 2006, 2007 și 2009. Pe locurile următoare în aceeași ierarhie se află americanul John McEnroe și cehul Ivan Lendl (4), ei fiind urmați de Bjorn Borg (2), Stefan Edberg și Lleyton Hewitt (2), dar și de Ilie Năstase, Mats Wilander, Jim Courier, Andre Agassi, Gustavo Kuerten, Andy Roddick și Rafael Nadal, fiecare cu câte un sezon în care au terminat pe primul loc.
Elvețianul a fost numărul unu mondial timp de 237 de săptămâni la rând, între 2 februarie 2004 și 17 august 2008, seria sa fiind întreruptă de Rafael Nadal. Elvețianul și-a recăpătat însă primul loc pe 6 iulie 2009, după ce a câștigat cel de-al 15-lea titlu de Mare Șlem din carieră, la Wimbledon.
Antici și-a prelungit contractul până în 2012
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Serbiei, Radomir Antic, și-a prelungit contractul cu federația până în anul 2012 și are ca obiectiv calificarea primei reprezentative la CE din 2012 din Ucraina și Polonia.
Radomir Antic a preluat Naționala în august 2008, după ce echipa ratase cu calificarea la Campionatul European din același an, însă în următoarele preliminarii, cele pentru Campionatul Mondial din 2010, a terminat pe primul loc o grupă de calificare din care au mai făcut parte Franța, România, Austria, Lituania și Insulele Feroe. Federația sârbă a apreciat și că Antic a reușit să readucă publicul pe stadioane la meciurile Naționalei, a transformat mai mulți jucători și i-a adus la cel mai bun nivel, iar fotbalul și-a recăpătat locul pe care îl merita în societate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde