Startul Crosului 1 Decembrie va fi dat de prefectul județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz, și de fostul campion Răzvan Florea, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena 2004.
"La anul, când voi fi pensionară, vreau să dau chiar eu startul acestui cros", a anunțat Elena Frîncu, directorul executiv al DJST Con-stanța.
În ceea ce privește traseul, acesta măsoară aproximativ 2,5 kilometri și este considerat a fi unul rezonabil.
"Traseul, care va fi asigurat de partenerii de la Poliția Rutieră, poate fi parcurs de orice persoană, indiferent de vârstă. A fost ales astfel încât toată lumea să alerge bucurându-se", a explicat vicepreședintele Asociației Județene de Atletism, Cătălin Ganera.
Pentru a-i încuraja pe elevii din mediul rural să participe la cros, DJST a decis să le acorde acestora masa de prânz l Meteorologii anunță vreme frumoasă pentru joi, spre deosebire de multe alte ediții precedente, când s-a alergat pe ploaie sau chiar pe zăpadă l Pro-fesorul Valentin Egor, noul inspector școlar specialitate educație fizică și sport din cadrul ISJ Constanța, a tras, la conferința de presă de ieri, un semnal de alarmă vizavi de obezitatea în rândul elevilor: "În topul european, România se află pe un nedorit loc trei la acest capitol, de aceea este nevoie ca adolescenții să practice cât mai mult sport, să facă mișcare" l "Liceul Internațional a demonstrat ce înseamnă seriozitatea, să demarezi un proiect și să te ții de el. Au trecut 12 ani, s-au schimbat directori, însă entuziasmul a rămas același. Este un model de con-secvență", a mai spus Cătălin Ganera.