Echipa națională de rugby juniori sub 19 ani a României se află, în aceste zile, în cantonament la Snagov, unde se pregătește în vederea Campionatului European, competiție care se va desfășura, din 28 octombrie, în Belgia. Turneul este foarte important, pentru că oferă dreptul la calificarea la Campionatul Mondial U20 de anul viitor. Doar ocupanta locului întâi la Europene merge la CM din Chile, divizia secundă, restul rămân acasă.
Selecționerii Constantin Vlad, Eugen Apjock și Adrian Costache au convocat în lotul lărgit 30 de jucători, nouă dintre aceștia fiind constănțeni: Alexandru Mitu, Ionuț Florea, Mihăiță Zainea (RC Farul), Cristian Munteanu, Petre Zapan, Bogdan Petreanu, Cătălin Graur, Ionuț Puișoru și Marian Pârvu (CS Cleopatra). Dintre cei 30, numai 26 vor efectua deplasarea în Belgia.
"Stejăreii" susțin, astăzi, de la ora 16, pe stadionul "Arcul de Triumf", un meci de pregătire, în compania celor de la Metrorex, iar marți, 23 octombrie, se va disputa testul final, cu Dinamo. La Europenele din Belgia, primul adversar al României va fi chiar reprezentativa țării gazdă, pe 28 octombrie. În eventualitatea unei victorii, românii vor juca în semifinale, cel mai probabil, cu Portugalia.