România - Ucraina 20-6, la Campionatul European de rugby U21

"Stejăreii" s-au calificat în semifinale

314
< 1 min citire
Rugby-ul românesc pare a avea viitorul asigurat. După ce juniorii sub 19 ani
au devenit campioni europeni, a venit rândul echipei
Under 21 să fie foarte aproape de un nou trofeu continental.
La Heidelberg, echipa națională de rugby sub 21 de ani a României a învins fără emoții formația Ucrainei, scor 20-6 (12-6), într-o partidă din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului European din Germania.
Jocul nu a avut istoric, "stejăreii" preferând să joace chiar cu prudență, pentru a diminua riscul unor posibile accidentări. Pentru România, au marcat Ianuș, Cătună, Coste (câte un eseu) și Filip (o lovitură de penalitate și o transformare). Selecționerii Alexandru Achim și George Sava au folosit în XV-le de start un singur rugbist constănțean, Ionuț Florea (RCJ Farul), în timp ce Florin Enache (Constructorul-Cleopatra) a fost rezervă.
În urma acestui succes, România U21 s-a calificat în semifinale, fază în care va înfrunta, mâine, reprezentativa Portugaliei, învingătoare (36-9) în fața Belgiei.
Lusitanii au o formație foarte puternică, dar tricolorii, care sunt deținători en-titre ai trofeului, își doresc mult să își păstreze titlul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde