Stelistul Vasilică Cristocea s-a căsătorit în parcul bisericii "Sf. Mina"

1048
Mijlocașul stelist Vasilică Cristocea s-a căsătorit ieri la Constanța, naș fiindu-i fostul său coechipier de la FC Farul, portarul Adrian Vlas, și soția acestuia, Irina.
Vasilică, în vârstă de 27 de ani, și-a unit destinele cu Andreea Virginia Cio-banu (24 ani), cei doi fiind împreună de aproape șapte ani. În urmă cu o lună, Cris-tocea a fost cavaler de onoare la nunta lui Vlas, iar acum Adrian i-a întors "serviciul", nășindu-l.
Atât serviciul civil, cât și ceremonialul religios au fost efectuate la Biserica "Sf. Mare Mucenic Mina". Tinerii însurăței au venit cu o limuzină de lux Hover II, albă, lungă de nouă metri. "Hai Steaua!", se auzea de peste tot, din rândurile nun-tașilor. Vasilică și Andreea au spus "Da", au semnat și s-au sărutat într-un spațiu special amenajat în păr-culețul bisericii, ofițer de stare civilă fiind Rodica Crăciun.
"Trebuia să fac acest pas, unul important pentru mine. Mă bucur că l-am făcut acum și sper să-mi meargă bine. Am emoții foarte mari, mult mai mari decât atunci când sunt pe teren", a declarat Cristocea.
De la Steaua, nu fost prezent nimeni, lotul lui Hagi fiind în cantonament în Austria. Vasilică a fost învoit pentru acest eveniment, urmând să se întoarcă astăzi înapoi. "Colegii mei n-au putut să vină, dar o să mă revanșez față de ei când voi reveni la Kaprun", a promis Cristocea.
Ca și la nunta sa, nașul Vlas l-a avut alături pe fostul coleg de la juniorii Farului, Șenis Feizula, care a jucat și la Ceahlăul Piatra Neamț.
Seara, petrecerea s-a desfășurat la restaurantul hotelului "Oxford".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.275 secunde