Știri de la Mondial

1827
< 1 min citire
Știri de la Mondial - 41f0c8fdffd77076dbeabebc5b2d07d6.jpg
Paul Le Guen nu va mai fi selecționerul Camerunului
Eliminarea încă din faza grupelor a echipei naționale a Camerunului, după trei înfrângeri din trei meciuri, va duce la despărțirea "leilor neîmblânziți" de selecționerul francez Paul Le Guen. Tehnicianul venise la cârma reprezentativei africane anul trecut și se vorbește că, în continuare, va prelua naționala Australiei.
Vuvuzelă pe post de bâtă
Un suporter german a lovit un polițist cu o vuvuzelă, celebra trompetă folosită la Campionatul Mondial. Incidentul s-a petrecut în Germania, la Wesel, după încheierea meciului Germania - Ghana 1-0. Fanul, care are 20 de ani, a fost arestat. În Africa de Sud, după ce au bătut Ghana, fotbaliștii Germaniei au fost sărbătoriți de angajații hotelului din Pretoria în care sunt cazați.
Italia lui Lippi, "cea mai slabă din istorie"
Presa italiană se întrece în critici la adresa naționalei, după eliminarea rușinoasă de la Campionatul Mondial, echipa lui Marcello Lippi, campioană mondială en-titre, ocupând ultimul loc în grupa F. "Gazzetta dello Sport" a scris că actuala selecționată este cea mai slabă din istoria Italiei, în vreme ce TuttoSport a titrat: "Eliminare dramatică, dar meritată".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 August 2009
Stire din Sport : Cimpoaie "înghețate" în Norvegia
Pagina a fost generata in 0.0571 secunde