România, în semifinalele Campionatului Mondial de tenis de masă pentru juniori

Strălucesc medaliile!

493
Este deja o certitudine: naționala feminină de tenis de masă a României se va întoarce cu medalii de la Campionatele Mondiale pentru juniori. Rămâne doar de văzut cât de strălucitoare vor fi acestea.
Româncele merg din victorie în victorie la această a cincea ediție a CM, care are loc, în aceste zile, la Palo Alto, în Statele Unite ale Americii. După succesele cu Noua Zeelandă (3-0) și Japonia (3-2), tricolore au forțat cât a trebuit pentru a răpune Franța (3-1) și a termina Grupa B pe prima poziție.
În întâlnirea cu franțuzoaicele, Cristina Hârâci a adus primul punct României (3-1 cu Lorine Brunet), Elisabeta Samara a mărit diferența la 2-0 (3-1 cu Aurore Dessaint), Marine Pavot a redus din handicap (3-0 cu Ioana Ghemeș), dar aceeași Samara a clarificat lucrurile, 3-1 cu L. Brunet.
Astfel, România și Japo-nia pășeau, braț la braț, pe covorul întins în fața sfert-finalistelor, în timp de Franța și Noua Zeelandă se mulțumeau cu turneul de conso-lare, pentru locurile 9-16.
În sferturile de finală, România a jucat - se putea altfel! - cu Rusia. Și poves-tea din jocul cu Franța s-a repetat. Hârâci (3-2 cu Elena Troshneva) și Samara (3-1 cu Ekaterina Kolodyazhnaya) au dus tabela la 2-0, Ghemeș a pierdut greu (2-3 cu Valeria Lemeshevskaya), iar Samara a scos-o din minți pe Troshneva (3-2) și a dus echipa noastră în semifinale.
"Am învins cu 3-1 Rusia, este o victorie mare și ne-am luat revanșa în fața unui adversar care ne-a răpit aurul la Campionatele Europene pentru juniori de la Bratislava 2007. Atunci, am pierdut finala, acum, le-am arătat cine e mai bun", a declarat, de la fața locului, pentru "Cuget Liber", antrenorul Viorel Filimon, cel care, alături de Liliana Sebe, conduce de pe margine echipa României.

Polonia, ultimul hop înaintea marii finale
Grație calificării în semifinale, reprezentativa țării noastre și-a asigurat medaliile de bronz și și-a egalat cea mai bună performanță obținută la un campionat mondial, având deja în palmares locuri III în 2003, la Santiago, în 2004, la Kobe, în 2005, la Linz, și în 2006, la Cairo.
În semifinale, adversară va fi echipa Poloniei. În celălalt meci din penultimul act al CM, se întâlnesc selecționatele Chinei și Coreei de Sud.
Toate cele patru componente ale echipei României sunt din Constanța, având dublă legitimare, LPS "Nicolae Rotaru" CSS - CS Farul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7011 secunde