Suporterii Farului, rupți cu bătaia la Baia

2529
Suporterii Farului, rupți cu bătaia la Baia - 5b5b50e4cd37792ec9098ab5de1f8020.jpg
Fanii "marinarilor" care se întorceau de la meciul cu Delta Tulcea au trăit clipe
de groază la Baia, unde au fost bătuți de forțe de ordine. Suporterii s-au plâns
de duritatea intervenției și de faptul că nu li s-au oferit explicații plauzibile pentru acest tratament.

După ce au plecat de la meci, suporterii s-au oprit pe drum la Baia, la un bar, unde au fost nevoiți apoi să rămână două ore și jumătate, din cauză că s-a defectat autocarul cu care mergeau.
În acest timp, unii dintre ei au plecat singuri spre Constanța, iar cei care mai rămăseseră, 20-30, și care stăteau atât în bar, cât și pe afară, s-au pomenit cu forțe de ordine peste ei.
"Membri ai Poliției Comunitare și mascați au năvălit peste noi. Pe cei din bar ne-au scos afară cu forța. Am fost puși toți pe jos, claie peste grămadă, cu mâinile la ceafă și brutalizați. Nu aveam voie să ne mișcăm și nici să zicem nimic. Cine încălca aceste reguli era pocnit imediat. Nimeni nu a scăpat nelovit cu bocancii sau bastoanele și necălcat. Călcau pur și simplu pe noi. Unora dintre băieți le sunau tele-foanele, iar când le scoteau să răspundă, le erau luate și aruncate de pereți, zicându-ne că vrem să-i filmăm. În plus, ne-au fost adresate amenințări, jigniri și injurii. Ne-au terorizat. Am fost umiliți. Nu conta că unul zicea că are probleme cu inima, iar altul că e operat la coloană. În cazul ăsta, trebuia să stați acasă, ni se spunea. Nu știm exact care a fost motivul acestui tratament, nu ne-au dat explicații plauzibile privind ceva ce s-ar fi întâmplat la stadion, prin Tulcea sau la Baia. Cert este că vreo șase băieți au fost bătuți rău. S-au aplicat și patru amenzi. Aproximativ o oră a durat supliciul", a povestit unul dintre suporteri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 22 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul, punct prețios la Tulcea
Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul aruncă plasa în Deltă
Vineri, 19 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul se teme de ce-i mai rău
Pagina a fost generata in 0.266 secunde