Suporterii îi vor propune lui Hagi să vină la Farul

898
1 min citire
Suporterii îi vor propune lui Hagi să vină la Farul - 223cbeea72ad6d8bdc7413036415830b.jpg
Afectați de situația dificilă prin care trece Farul, suporterii "marinarilor" caută soluții și întreprind acțiuni pentru ieșirea din impas. Una dintre variantele pe care fanii o consideră fericită este și implicarea la club a lui Gică Hagi, de aceea, vineri, 28 mai, la ora 18,30, ultrașii vor merge la hotelul Iaki ca să discute cu "Regele" despre acest subiect.
"Îl vrem pe Gică implicat la Farul, sub ce formă dorește el. De ase-menea, facem un apel către oamenii potenți financiar din Constanța pentru a sprijini clubul. Giani Ne-delcu, patronul Farului, ne-a promis că predă clubul fără pretenții financiare, dacă cei care vor veni vor plăti datoriile totale existente la ora actuală, care ne-a spus că se ridică la aproximativ 430.000 de euro", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sorin Mihăilescu, liderul suporterilor constănțeni.
Un grup de fani ai Farului s-a adunat ieri la stadion pentru a stabili strategia de sensibilizare din perioada următoare, la discuții participând și Giani Nedelcu.
"Printre altele, vom arbora bannere cu mesajul Salvați Farul! la meciurile de rugby (la București), de volei, la finala Cupei României de la Iași și chiar la partida Ucraina - România", ne-a mai spus Mihăilescu. Totodată, suporterii s-au declarat împotrivă ca pe stadionul "Farul" să joace și alte echipe în afară de Farul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0504 secunde