X

Suspans în Liga a IV-a din Constanţa. Liderul CS Agigea, meci infernal la Cobadin

315
Suspans în Liga a IV-a din Constanţa. Liderul CS Agigea, meci infernal la Cobadin - fond-liga4judet-1731074475.jpg

Articole de la același autor

Fotbalul mic din judeţul Constanţa continuă să se joace cu acelaşi entuziasm la fiecare sfârşit de săptămână. Liga a IV-a îşi dispută o nouă etapă, sâmbătă, 9 noiembrie, cu partide care se anunţă a fi extrem de spectaculoase.

Unul dintre meciuri s-a jucat în avans, astfel că CS Victoria Cumpăna a obţinut toate cele trei puncte puse în joc după victoria de pe teren propriu cu CS Viitorul Hârşova, scor 1-0.

Liderul CS Agigea nu va avea deloc viaţă uşoară pe terenul formaţiei CS Viitorul Cobadin. Echipa antrenată de Ionel Langu are trei victorii la rând, ultimul succes fiind înregistrat chiar pe terenul echipei de pe locul secund, Sparta Techirghiol, scor 2-1.

AS Aurora 23 August şi Portul Constanţa se vor duela de la egal la egal într-o confruntare al cărei rezultat este greu de anticipat.

CSC Mihail Kogălniceanu va primi vizita formaţiei CS Lumina şi va încerca să înceapă să strângă puncte pentru că locul din clasament nu este unul tocmai onorabil.

CS Sparta Techirghiol trebuie să îşi revină după înfrângerea cu Viitorul Cobadin şi să strângă rândurile. Echipa din Techirghiol se deplasează sâmbătă pe terenul celor de la CSO Murfatlar de acolo de unde nu are voie să se întoarcă acasă fără puncte dacă vrea să mai emită pretenţii pentru un loc în vârful clasamentului.

CS Farul Tuzla are etapă liberă în acest week-end, astfel că jucătorii se pot odihni şi pot pregăti în linişte meciul care va avea loc săptămâna următoare.

CS Eforie va primi vizita echipei CS Poseidon Limanu, iar gazdele aşteaptă în tribune un număr cât mai mare de fani care să facă o atmosferă electrizantă.

Clubul Sportiv Orăşenesc Ovidiu va juca pe teren propriu cu CS Năvodari într-un meci care se anunţă de asemenea echilibrat.

În ultima partidă a etapei cu numărul 15 vor sta faţă în faţă AS Constructorul Topraisar şi CS Ştiinţa ACALAB Poarta Albă.

Înainte de această etapă clasamentul este unul destul de strâns. CS Agigea ocupă primul loc cu 33 de puncte, iar la trei lungimi în spatele ei se află CS Poseidon Limanu, echipă care este la egalitate cu CS Sparta Techirghiol, însă cu un golaveraj superior.

CS Victoria Cumpăna, echipă antrenată de fostul mare fotbalist Vasilică Cristocea, se află pe locul al patrulea, iar pe cel de-al cincilea loc este ACS Portul Constanţa.

La coada clasamentului există de asemenea suspans. Farul Tuzla este „Lanterna Roşie” cu doar 2 puncte acumulate în 14 etape. Deasupra ei se află CS Eforie cu 5 puncte formaţie care este în spatele echipei AS Constructorul Topraisar care are 7 puncte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3076 secunde