Tecău și Mîrnîi au acces în turul 2 la BRD Năstase Țiriac Trophy

99
Tecău și Mîrnîi au acces în turul 2 la BRD Năstase Țiriac Trophy - tenistecau-1366820721.jpg
Horia Tecău și Max Mîrnîi s-au calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la București, BRD Năstase Țiriac Tophy (ATP categoria 200), dotat cu premii totale în valoare de 410.200 dolari.

Mare favorit al turneului, cuplul româno-bielorus a învins cu scorul de 6-4, 6-4 perechea italiană Danielle Bracciali / Potito Starace.

Italienii au avut un prim set bunicel, dar n-au reușit să profite de cele două mingi de break de care au beneficiat. În schimb, Mîrnîi și Tecău au convertit singura oportunitate, câștigând primul act cu 6-4. Partea a doua a meciului a adus ruperea echilibrului, favoriții numărul unu controlând toate aspectele jocului.

"Am avut ceva emoții. Așa am de fiecare dată când joc primul meci acasă, pentru că vreau să-i mulțumesc pe cei care vin sa mă vadă. A fost un singur moment în primul set unde meciul se putea schimba, în rest am fost în control. E minunat, mă simt ca și cum aș juca în Cupa Davis. Tratăm acest turneu foarte serios, ca pe un turneu de Grand Slam sau Masters Series", a declarat Horia Tecău.
Vor juca cu Hănescu și Simion în sferturi

În următoarea rundă, Tecău și cu partenerul său vor întâlni dublul Victor Hănescu / Gilles Simon, care a dispus în primul tur de perechea Malisse și Skupski cu 4-6, 6-1, 10-8.

"Mă bucur că Victor Hănescu a câștigat în primul tur. Nu ne-am întâlnit prea mult în circuit, mai mult ne antrenăm împreună. E ciudat să joci împotriva unui prieten și coleg. Românii au de ce să se bucure, pentru că vor avea un român în semifinale la dublu", a mai spus Tecău.

La rândul său, Max Mîrnîi, a afirmat că simte o presiune constructivă, deoarece Horia Tecău joacă acasă.

"Îmi place aici, e confortabil totul. Marți, am vizitat câteva locuri. Sunt aici cu familia și copiii, s-au simțit bine câteva ore în mall. Am trăit câțiva ani în Florida alături de Gabriel Trifu și tot timpul ne întreba «ce faci?», dar pe aici aud și multe cuvinte rusești, peste tot «da, da, da», dar mai aud și «merci». E interesant. Știu că turneul acesta este foarte important pentru Horia Tecău și simt o presiune constructivă", a precizat partenerul lui Tecău la dublu, Max Mîrnîi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4053 secunde