Tenis / Andy Murray s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

82
Tenis / Andy Murray s-a calificat în turul al treilea la Australian Open - andymurray-1453365212.jpg

Articole recomandate

Britanicul Andy Murray, campionul olimpic en titre, s-a calificat în turul al treilea al Openului Australiei la tenis, primul turneu de Mare Șlem al anului, învingându-l în trei seturi, 6-0, 6-4, 6-1, pe australianul Samuel Groth, într-o partidă disputată joi la Melbourne, transmite Agerpres.ro.



Murray, al doilea favorit al competiției de la antipozi, dotată cu premii totale în valoare de 44 milioane dolari australieni, îl va avea ca adversar în meciul următor pe portughezul Joao Sousa, cap de serie numărul 32, care a dispus cu 6-3, 7-5, 3-6, 6-1 de columbianul Santiago Giraldo.

Canadianul Milos Raonic, numărul 13 pe lista favoriților, și-a asigurat la rândul său prezența în turul al treilea, la capătul unui meci echilibrat cu spaniolul Tommy Robredo, în fața căruia s-a impus cu 7-6 (6), 7-6 (5), 7-5, după aproape trei ore de joc. Raonic va juca în faza următoare împotriva câștigătorului întâlnirii dintre sârbul Viktor Troicki și americanul Tim Smyczek.

Rezultate (turul 2):

Gael Monfils (Franța/N.23) — Nicolas Mahut (Franța) 7-5, 6-4, 6-1

John Isner (SUA/N.10) — Marcel Granollers (Spania) 6-3, 7-6 (8/6), 7-6 (7/2)

Joao Sousa (Portugalia/N.32) — Santiago Giraldo (Columbia) 6-3, 7-5, 3-6, 6-1

Andy Murray (Marea Britanie/N.2) — Samuel Groth (Australia) 6-0, 6-4, 6-1

Stephane Robert (Franța) — Rajeev Ram (SUA) 6-1, 6-7 (8/6), 4-6, 7-5, 7-5

Milos Raonic (Canada/N.13) — Tommy Robredo (Spania) 7-6 (8/6), 7-6 (7/5), 7-5.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6323 secunde