Tenis de masă / Olanda - România 1-3, în preliminariile Campionatului European din 2017

202
Tenis de masă / Olanda - România 1-3, în preliminariile Campionatului European din 2017 - tenis-1478070044.jpg

Articole recomandate

Selecționata feminină de tenis de masă a României a învins formația Olandei cu scorul de 3-1, marți seara, la Schiedam, într-o partidă din Grupa B a preliminariilor Campionatului European din 2017.


Punctele echipei noastre au fost obținute de Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, transmite Agerpres.ro.

În primul meci, Daniela Dodean a dispus cu 3-1 (14-16, 11-9, 11-7, 11-6) de Jie Li, dar apoi Eliza Samara, campioana europeană de anul trecut, a fost învinsă fără drept de apel de Britt Eerland cu 3-0 (11-7, 11-7, 11-8).

Bernadette Szocs a adus din nou România în avantaj, după ce a trecut de Kim Vermaas cu 3-0 (11-6, 11-6, 11-5), pentru ca Samara să aducă ultimul punct, prin victoria cu 3-0 (11-3, 11-6, 11-8) în disputa cu Jie Li.

România, care a învins Grecia cu 3-0 în primul său meci din grupă, este lider, cu 4 puncte (2 jocuri), urmată de Olanda, 1 p (1 j), Grecia, 1 p (1 j). Grecia și Olanda se vor înfrunta în următorul joc, pe 22 noiembrie, iar România va juca pe 13 decembrie, în deplasare cu Grecia.

Prima clasată se califică direct la turneul final, iar echipa de pe locul al doilea joacă un baraj.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9868 secunde