Tenis de masă / România s-a calificat în turneul pentru locurile 1-12, la Campionatul Mondial

141
Tenis de masă / România s-a calificat în turneul pentru locurile 1-12, la Campionatul Mondial - samara-1456939811.jpg

Articole recomandate

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în turneul pentru locurile 1-12 la Campionatele Mondiale pe echipe de la Kuala Lumpur (Malaezia), miercuri, după ce a învins formația Ungariei cu scorul de 3-1, în ultimul meci din Grupa A, informează Digi Sport.



Campioana europeană en titre la individual, Elizabeta Samara (foto), a adus două puncte echipei noastre, celălalt fiind câștigat de Bernadette Szocs.

Daniela Monteiro Dodean a fost învinsă de Georgina Pota în prima partidă, cu scorul de 1-3 (11-6, 12-10, 4-11, 11-2), apoi Samara a dispus cu 3-1 (10-12, 11-6, 11-3, 11-8) de Dora Madarasz, Bernadette Szocs a câștigat confruntarea cu Szandra Pergel cu 3-2 (5-11, 7-11, 11-9, 11-4, 13-11), după ce a revenit de la 0-2 la seturi, pentru ca în ultimul meci Samara să treacă de Pota cu 3-1 (11-7, 10-12, 9-11, 11-8, 11-8), revenind de la scorul de 1-2.

În clasament, China a ocupat primul loc, cu 10 puncte, urmată de Taiwan, 9 puncte, România, 8 puncte, Ungaria, 7 puncte, Spania, 6 puncte, Malaezia, 5 puncte.

România, vicecampioana europeană, a învins Malaezia cu 3-0, Spania cu 3-0 și Ungaria cu 3-1, pierzând partidele cu China (0-3) și Taiwan (1-3).

Primele trei clasate s-au calificat în turneul pentru locurile 1-12, iar celelalte trei vor evolua pentru locurile 13-24.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3613 secunde