Tenis: Marius Copil, pe tabloul principal la Dubai, după victoria cu Seppi

164
Tenis: Marius Copil, pe tabloul principal la Dubai, după victoria cu Seppi - mariuscopil1486972831-1488195227.jpg

Articole recomandate

Tenismanul român Marius Copil a reușit o victorie remarcabilă în fața italianului Andreas Seppi, cu 7-5, 7-6 (2), luni, care i-a permis să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.429.150 dolari.


Copil (26 ani), aflat pe locul 124 în lume, s-a impus în ultimul tur al calificărilor în fața lui Seppi (33 ani, 72 ATP), într-o oră și 34 de minute. Arădeanul a reușit 19 ași în acest meci și a salvat singura minge de break pe care și-a creat-o Seppi, care în 2013 era numărul 18 ATP.

Marius Copil și-a asigurat un cec de 17.980 dolari și 20 de puncte ATP prin calificarea pe tabloul principal.

Pentru Copil a fost a doua sa victorie din 2017 în fața unui adversar din top 100, după 6-3, 6-4 cu germanul Jan-Lennard Struff (58 ATP) în ultimul tur al calificărilor la Rotterdam.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6062 secunde