Tenis / Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Washington

160
Tenis / Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Washington - halep-1501792070.jpg

Articole recomandate

Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Washington, după victoria obținută în fața Marianei Duque-Marino, locul 115 WTA, scor 3-6, 6-4, 6-2.


Halep a început prost meciul și a fost condusă cu 3-0, după care Duque-Marino și-a păstrat avansul, câștigând primul set cu 6-3. În actul secund, Halep a jucat mult mai bine și a condus cu 2-0 și 5-1, însă adversara sa a revenit incredibil, s-a apropiat la 5-4, dar Simona a reușit să închidă meciul pe serviciul adversarei (6-4). În decisiv, Halep s-a desprins în debutul setului, 2-0, dar a fost egalată, 2-2. Românca a trecut din nou în avantaj și nu a mai putut fi oprită, încheind setul cu 6-2.

Românca a avut 16 mingi direct câștigătoare, față de 13 ale adversarei, dar a făcut și 37 de duble greșeli, față de 34 comise de columbiană.

Halep a mai învins-o pe Duque-Marino în 2011 la Madrid, cu 6-3, 7-6 (6).

Simona și-a asigurat un cec de 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu rusoaica Ekaterina Makarova, victorioasă cu 6-2, 6-4 în fața portoricanei Monica Puig. Halep are 3-1 în meciurile directe cu Makarova (29 ani, 58 WTA).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3805 secunde