Sâmbătă, la Minsk, Belarus - România

Tot mai aproape de Euro

399
3 min citire
Echipa națională de fotbal a României susține, sâmbătă, de la ora 19 (în direct la TVR1), la Minsk, meciul cu Belarus, contând pentru preliminariile Campionatului
European din 2008. Tricolorii urmăresc, bineînțeles, doar victoria, care i-ar apropia și mai mult de întrecerea din Austria și Elveția.
Golgeterul român Adrian Mutu a declarat că el și colegii săi sunt mobilizați și concentrați pentru a trece cu bine de un meci pe care îl consideră "pe viață și pe moarte".
"Cu Belarus o să fie un meci frumos, foarte echilibrat, pe viață și pe moarte. Este un joc important, pentru că ne apropiem de sfârșitul preliminariilor și suntem foarte aproape de calificare. Vrem să aducem bucurie suporterilor. Suntem foarte concentrați și mobilizați, dar nu cred că o victorie în Belarus ne va aduce calificarea, nu trebuie să ne facem iluzii. Abia atunci când vom fi calificați și matematic putem sta liniștiți", a spus Mutu.
Nici selecționerul Victor Pițurcă nu crede că meciul cu Belarus este decisiv pentru calificarea la Euro.
"Este primul joc oficial din această toamnă, un meci despre care nu trebuie să mai spun cât este de important. Avem nevoie de cele trei puncte și sper să le obținem. O victorie cu Belarusul ne-ar apropia de calificare, dar vom fi calificați doar dacă vom câștiga următoarele trei meciuri. Dacă nu, va trebui să jucăm calificarea în ultimul meci, ceea ce nu ne dorim. Vrem să fim calificați până la ultima partidă", a declarat Victor Pițurcă.
Formația probabilă a României este: Lobonț - P. Marin, Goian, Chivu, Raț - Ov. Petre, D. Munteanu - Fl. Petre, Dică, Mutu - Sg. Radu.
Clasament grupa G
1. România 7 5 2 0 14-4 17
2. Bulgaria 7 4 3 0 11-4 15
3. Olanda 6 4 2 0 8-2 14
4. Albania 7 2 3 2 8-6 9
5. Belarus 7 2 1 4 10-15 7
6. Slovenia 7 1 1 5 5-12 4
7. Luxemburg 7 0 0 7 1-14 0
În această etapă, se mai joacă, sâmbătă, Luxemburg - Slovenia (ora 18), și Olanda - Bulgaria (21,30, în direct la Sport.ro)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0316 secunde