Tricolorele înfruntă Danemarca pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial

144
1
Tricolorele înfruntă Danemarca pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial - tricolorelehandbalmondial-1450115799.jpg

Articole de la același autor

Naționala feminină de handbal a României va întâlni, mâine, reprezentativa Danemarcei, în meciul contând pentru sferturile Campionatului Mondial. Tricolorele au reușit să obțină calificarea în sferturi după un meci spectaculos cu echipa Braziliei, campioana mondială en-titre, scor 25-22 (13-8).

După două victorii și trei înfrângeri în faza grupelor, echipa României s-a schimbat la 180 de grade și a făcut cel mai bun joc al său de până acum. Româncele au condus jocul de la un cap la altul și, deși adversarele s-au apropiat la doar un gol distanță cu doar 10 minute înainte de fluierul final, Neagu și compania nu au cedat.

Totodată, România a obținut și calificare la unul dintre turneele preolimpice pentru Jocurile Olimpice de la Rio de anul viitor.

Echipa Danemarcei, gazda competiției, a dispus în optimi de reprezentativa Suediei, scor 26-19. Danezele s-au clasat pe a treia poziție în Grupa A.

Partida se va juca mâine seară, de la ora 21.45 (ora României), în direct la Dolce Sport. 

Comentează știrea

Constantean
15 decembrie 2015
Hai Romania

Hai Romania! Se poate sa faceti o mare bucurie intregii tari!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 15 Decembrie 2015
Stire din Sport : Volei: CVM Tomis mai pierde un jucător
Pagina a fost generata in 1.2124 secunde