Cu trei jucători (Radu Began, Florin Voinea și Laurențiu Lică) de la campioana CVM Tomis Constanța în lot, echipa națională de volei masculin a României a învins dramatic, cu scorul de 3-2 (20-25, 25-21, 25-17, 25-27, 16-14), sâmbătă, la Viena, reprezentativa similară a Ungariei, în prima partidă din cadrul Grupei C preliminare europene a Campionatului Mondial din 2010.
Meciul cu maghiarii a consemnat debutul pe banca tehnică a României pentru selecționerul Stelian Moculescu, declarat cel mai bun antrenor din Europa, în 2007, și care a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, în calitate de antrenor al naționalei Germaniei.
Aseară, voleibaliștii români au susținut cea de-a doua partidă din cadrul turneului austriac, în compania reprezentativei țării gazdă, joc terminat după închiderea ediției. Pentru tricolori, urmează, astăzi, meciul cu Bosnia-Herțegovina.
Echipa care se va clasa pe locul întâi va obține calificarea în faza a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, care va avea loc în Italia.